România, privire de ansamblu

Cultura

Cultură, artă, spiritualitate

Artele plastice. Amploarea şi strălucirea frescelor interioare şi mai ales exterioare de la mănăstirile din nordul Moldovei (sec.XV-XVI) – Voroneţ, Moldoviţa, Suceviţa, Arbore, Humor, Pătrăuţi ş.a. – l-au făcut pe marele bizantinolog André Grabar să considere acest fenomen artistic drept „o carte ilustrată deschisă la toate paginile ei“.

Păstrându-şi legăturile cu fondul bizantin şi cu cel popular, cultura epocii moderne româneşti se conectează tot mai accentuat la mişcările artistice europene, fie ele renascentiste, romantice, academiste, impresioniste ori expresioniste. Nicolae Grigorescu şi Ion Andreescu, împreună cu Ştefan Luchian alcătuiesc triada fondatorilor picturii româneşti moderne.

Sculptura modernă românească şi universală a fost marcată de apariţia lui Constantin Brâncuşi, omul care se află la baza restructurării limbajului sculptural al lumii din secolul XX.

Carte veche. În muzeele mănăstirilor, în bibliotecile universitare şi ale Academiei române, în arhivele din marile oraşe din România sunt păstrate manuscrise cu miniaturi, de o deosebită valoare artistică. În secolul al XVI-lea sunt înfiinţate tipografii la Bucureşti, Târgovişte, Braşov, Iaşi, Alba Iulia, Râmnic, Buzău, Blaj. Tipărirea curentă în limba română începe cu anul 1559, când Diaconul Coresi tipăreşte, la Braşov, „Catehismul“.

Literatura. Începuturile literaturii culte originale în limba română se situează în secolele XVII-XVIII, când îşi scriu operele cronicarii Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce, umanistul Constantin Cantacuzino, dar mai ales principele enciclopedist Dimitrie Cantemir, membru al Academiei din Berlin.

A doua jumătate a secolului al XIX-lea este epoca marilor clasici ai literaturii române: Mihai Eminescu, poetul naţional, prozatorul Ion Creangă, dramaturgul şi prozatorul I. L. Caragiale ş.a.

În secolul al XX-lea, s-a afirmat o strălucită generaţie de scriitori interbelici: prozatorii Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Camil Petrescu şi Mircea Eliade (celebru mai ales ca istoric al religiilor), poeţii, filosofii şi dramaturgii Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Ion Barbu, George Bacovia, criticii literari şi esteticienii Eugen Lovinescu, Tudor Vianu, şi George Călinescu, cunoscut şi ca romancier.

România a fost unul din principalele centre europene de ecloziune a avangardismului literar european, prin Tristan Tzara (fondatorul dadaismului).

Unii dintre scriitorii interbelici îşi continuă opera în perioada postbelică, evitând pe cât posibil compromisurile impuse de ideologia totalitară. Alţii se exilează în străinătate şi dobândesc acolo notorietate mondială, ca dramaturgul Eugen Ionesco, ajuns membru al Academiei Franceze.

Teatrul. Începuturile spectacolului dramatic se află în formele primitive ale teatrului popular autohton şi în spectacolele organizate la curţile voievodale sau ale marilor feudali. In 1817 s-a inaugurat Teatrul din Oraviţa, primul teatru în limba română, în 1818, Teatrul de la Arad, iarîn 1819, la Teatrul de la Cişmeaua Roşie din Bucureşti, se juca “Hecuba” de Euripide.

Piatra de temelie a teatrului românesc original este opera dramaturgului şi prozatorului Ion Luca Caragiale.

Muzica. Izvoare arheologice atestă existenţa unei culturi muzicale bine individualizate în Dacia preromană şi romană. În Evul Mediu, arta românească este o realitate spirituală originală, dansul valah fiind menţionat în codex-urile muzicale europene.

Muzica clasică românească s-a afirmat prin lucrările unui geniu: George Enescu, compozitor şi virtuoz al viorii. Festivalul Internaţional „George Enescu“, ajuns la a XIX-a ediţie, celebrează personalitatea eminentului muzician, prin prezenţa unor celebrităţi muzicale contemporane.

Pe scenele lumii s-au impus interpreţi de înaltă valoare, precum dirijorul Sergiu Celibidache, pianistul Dinu Lipatti, violonistul Ion Voicu, şi alţi celebri instrumentişti, sau artişti lirici, de la Haricleea Darclee (prima interpretă a rolului “Tosca” din opera lui Puccini) până la soprana Angela Gheorghiu.

Cinema. În 1896, la Bucureşti, au avut loc primele proiecţii cinematografice.

După o evoluţie îndelungată, marcată de multe succese notabile, în ultimul timp multe filme sunt premiate la diverse festivaluri internaţionale. Între ele Moartea domnului Lăzărescu, de Cristi Puiu, premiat la Cannes, în 2005, la secţiunea „Un certain regard“, scurt-metrajul Trafic de Cătălin Mitulescu (distins cu Marele premiu „Palme d’Or“ la Cannes).

Tot la Festivalul de la Cannes, filmul lui Corneliu Porumboiu „A fost sau n-a fost“ a obţinut premiul de debut, la secţiunea „Camera d’Or“. Au urmat alte două mari succese româneşti la Cannes: Filmul „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile“ al regizorului Cristian Mungiu, Palme D’Or, iar filmul lui Cristian Nemescu, „California dreamin“ - nesfârşit, a fost premiat la secţiunea „Un Certain Regard“. Cel de-al patrulea „Palme d’Or“ pentru scurt metraj l-a obţinut regizorul Marian Crişan cu „Megatron“. În 2009 au fost premiaţi din nou la Cannes alţi doi reprezentanţi ai „Noului Val“ românesc: Corneliu Porumboiu („Poliţist, adjectiv“) şi Cristian Mungiu („Povestiri din Epoca de Aur“). Prestigiosul „The New York Times“ a scris că Festivalul de la Cannes nu mai poate fi numit astfel fără un premiu pentru România.