România

Iohannis: NATO şi relaţiile transatlantice vor funcţiona în continuare

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, la Cluj, că are toată convingerea că relaţiile transatlantice vor funcţiona în continuare, inclusiv în ceea ce priveşte NATO, chiar dacă aceste relaţii ar putea să fie redefinite.

"Relaţiile vor fi parţial redefinite, vor fi parţial schimbate, dar asta nu înseamnă neapărat că vor fi mai proaste, pot fi mai bune", a spus Klaus Iohannis, răspunzând unei întrebări referitoare la evoluţia relaţiilor transatlantice.

El a adăugat că ceea ce a spus Donald Trump în campania electorală, referitor la NATO, a fost propus şi în România.

"Ştiu că există o preocupare pentru ceea ce vor face SUA în NATO. După părerea mea, SUA vor juca în continuare acelaşi rol pe care l-au jucat şi până acum, rolul de cel mai mare membru al NATO şi cu cea mai mare implicare în foarte multe zone, şi conflictuale, şi neconflictuale. Ştiţi bine că, în campania electorală, politicienii fac mai multe afirmaţii pentru a se profila sau pentru a atrage atenţia. De multe ori, după campanie, după câştigarea alegerilor, aceste declaraţii se mai nuanţează, se mai corelează cu stadiul efectiv al proiectului etc. Când candidatul Donald Trump s-a referit la NATO, eu am înţeles că s-a referit într-o abordare foarte similară cu cea pe care am avut-o noi anul trecut, constatând că în ultimul deceniu, foarte multe ţări şi-au redus bugetul pentru apărare, crezând că după ce Uniunea Sovietică a încetat să existe, lucrurile pe glob se liniştesc, nu mai e nevoie de armată, nu mai e nevoie de apărare. Este, din păcate, eroare. Cu toţii ne-am bucura să nu mai existe războaie, dar practica ne arată că există foarte multe, chiar mai multe. Şi atunci este absurd să stăm noi, ţările dezvoltate sau foarte dezvoltate, fără sisteme de apărare permanente şi performante, fiindcă am ajunge la mâna unora care nu sunt nici dezvoltaţi, nici bine intenţionaţi", a afirmat Iohannis.

Şeful statului a continuat punctând că, anul trecut, a propus alocarea a 2% din PIB pentru Apărare.

"Eu, în ianuarie 2015, am propus partidelor să creştem alocarea bugetară la 2% din PIB pentru apărare. Exact acelaşi lucru l-a spus şi candidatul Trump, că toată lumea ar trebui să-şi aducă cheltuiala de apărare la cota stabilită împreună. Aceasta a fost nota în care am citit declaraţia şi cred că este bine să reamintim unora dintre prietenii şi coaliaţii noştri că, într-adevăr, fără a cheltui pentru apărare nu poţi să ai o apărare performantă. (...) Cu NATO nu sunt îngrijorat deloc. S-ar putea ca această scuturare să-i trezească pe unii", a spus Klaus Iohannis.

El s-a referit şi la relaţiile economice dintre SUA şi UE, inclusiv la acordul de liber schimb TTIP.

"TTIP nu se va încheia în următorii ani. Dar asta nu doar pentru că se schimbă abordarea din partea SUA. Dacă aţi urmărit discuţiile pe CEFTA, aţi văzut că cel mai mult s-a schimbat abordarea din partea europeană. Din ce în ce mai mulţi actori europeni se arată reticenţi faţă de astfel de înţelegeri şi atunci chiar îmi permit să spun că unii actori de fapt sunt bucuroşi că partea americană nu este foarte dornică să continue, fiindcă altfel ei ar fi trebuit să recunoască că nu sunt dornici să continue. Cred că TTIP în anii următori nu va înregistra progrese. Asta nu înseamnă că relaţiile dintre SUA şi UE nu vor putea să crească. S-ar putea să crească. Între ele există şi acum, lucrurile funcţionează", a menţionat preşedintele României.

Potrivit acestuia, relaţiile transatlantice vor funcţiona în continuare, pentru că atât SUA cât şi Europa au interesul.

"În consecinţă, cred că anumite aspecte vor fi rediscutate, poate chiar renegociate, dar nu văd niciun motiv pentru care ne-am îngrijora peste măsură că relaţiile nu vor funcţiona. Vor funcţiona! Cu alţi actori, cu alte abordări, dar în ansamblu vor funcţiona. E interesul foarte mare şi de o parte şi de alta de a face lucrurile să meargă", a completat Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis a participat, joi, la dezbaterea "Uniunea Europeană între dezintegrare şi reformare. Contribuţia României la consolidarea construcţiei europene", organizată la Cluj-Napoca de Grupul de reflecţie şi analiză internaţională CITADEL, din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai.

Sursa: Agenţia Naţională de Presă AGERPRES