România

Consulii onorifici – punte de legătură şi relaţionare umană cu ţările pe care le reprezintă în România

Ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, apreciază că instituţia consulilor onorifici este o punte de legătură diplomatică şi de relaţionare umană cu ţările pe care aceştia le reprezintă în România, dar şi un vector de dezvoltare şi promovare a relaţiilor economice bilaterale.

Comănescu a participat, vineri, la reuniunea consulilor onorifici din România, organizată de Ministerul Afacerilor Externe, în colaborare cu Asociaţia Uniunea Consulilor Onorifici din România.

Potrivit unui comunicat, în deschiderea reuniunii, demnitarul a transmis membrilor corpului consulilor onorifici un mesaj de încredere în nivelul de performanţă a economiei României şi s-a pronunţat pentru intensificarea activităţii de favorizare a contactelor dintre reprezentanţii mediilor de afaceri din România şi ai ţărilor pe care consulii onorifici le reprezintă.

Asociaţia Uniunii Consulilor Onorifici din România (AUCOR) a fost înfiinţată în iunie 2015 ca organizaţie non-guvernamentală (23 de membri fondatori), având scopul de a promova şi de a încuraja parteneriatele de specialitate şi proiectele sociale de interes comun pentru consulii onorifici din România. Preşedintele AUCOR este Andreas Huber, consul onorific al Austriei la Sibiu.

Sursa: Agenţia Naţională de Presă AGERPRES