Home

Scurt istoric

 

("Ode to Man", tapiserie semnată Ion Nicodim, oferită de România pentru Sediul ONU la 3 iunie 1968)

România şi-a exprimat oficial dorinţa de a face parte din ONU încă din 1946. Aderarea ţării noastre a avut loc nouă ani mai târziu, la 14 decembrie 1955, când Adunarea Generală a decis, prin Rezoluţia nr. 995(X), primirea României în ONU, alături de alte 15 state.

În cei peste 55 de ani de apartenenţă la organizaţie, România a fost o prezenţă activă în principalele organe onusiene. Astfel, România a deţinut preşedinţia Adunării Generale la a 22-a sesiune ordinară (1967–1968), prin Corneliu Mănescu, ministrul Afacerilor Externe la acel moment. Ţara noastră a deţinut calitatea de membru în Consiliul de Securitate în anii 1962, 1976-1977, 1990-1991 şi 2004-2005, iar în ECOSOC a avut statut de membru în anii 1965–1967, 1974–1976, 1978–1980, 1982–1987, 1990–1998, 2001–2003 şi 2007–2009.

România a participat, de-a lungul anilor - şi continuă să participe - într-o serie de comitete, organe, comisii şi programe importante din cadrul ONU: Consiliul Drepturilor Omului, Conferinţa de Dezarmare, Comisia ONU pentru Dezvoltare Durabilă, Comitetul pentru Folosirea Paşnică a Spaţiului Extra-atmosferic, Comitetul Special pentru Operaţiunile ONU de Menţinere a Păcii, Comitetul Ad-hoc pentru Oceanul Indian, Comitetul pentru Informaţii, Comisia de Drept Internaţional, Comitetul pentru Contribuţii, Comisia Economică a ONU pentru Europa, Programul Naţiunilor Unite pentru Mediul Înconjurător, Comitetul pentru Drepturile Omului, Comitetul pentru Eliminarea Discriminării Împotriva Femeilor, etc.

Prezenţa ţării noastre în toate aceste organe si organisme este potenţată de contextul internaţional marcat de provocări care continuă să reclame cadrul de dezbatere multilateral. Complexitatea temelor de interes global precum schimbările climatice, pandemiile globale, criza economică, demersurile politice pentru îndeplinirea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului, biodiversitatea, securitatea alimentară, reconstrucţia post-conflict, drepturile omului, asistenţa umanitară şi dezarmarea face ca participarea României în acest forum universal sa fie cu atât mai semnificativă şi mai substanţială, cu atât mai mult cu cât este recunoscută abordarea sa echilibrată asupra consolidării separate şi reciproce a celor trei piloni ai sistemului ONU: pace şi securitate, dezvoltare şi drepturile omului.

România are posibilitatea de a participa la procesul decizional din cadrul organizaţiei mondiale, cu influenţe asupra situaţiei internaţionale la nivel global şi în zone geografice apropiate. Participarea României la operaţiuni ONU de menţinere a păcii a evidenţiat, de-a lungul anilor, eficienţa armatei române şi disponibilitatea politică a României de a se implica în activităţi militare multinaţionale pentru menţinerea stabilităţii internaţionale. În acest sens, România urmăreşte cu atenţie evoluţiile conceptuale ale operaţiunilor de menţinere a păcii, în vederea intensificării şi diversificării implicării ei în aceste operaţiuni. Astfel, România figurează în grupul de state care au manifestat disponibilitate de a participa la aranjamentele "stand-by" ale ONU, având ca obiectiv creşterea operativităţii intervenţiei ONU în situaţii de conflict şi urgenţe umanitare.

În ceea ce priveşte raportarea la priorităţile de maximă actualitate ale ONU, România se alătură eforturilor generale de a găsi formule eficiente pentru reformarea sistemului Naţiunilor Unite. De altfel, România s-a pronunţat constant pentru folosirea mai eficientă a resurselor interne ale organizaţiei, eliminarea paralelismelor, administrarea eficientă a fluxului de documente în cadrul Secretariatului ONU, utilizarea productivă a resurselor umane, un control financiar strict şi instituirea unei evaluări permanente a raportului costuri/beneficii. O atenţie particulară este acordată procesului de reformă a Consiliului de Securitate, în vederea sporirii reprezentativităţii şi eficienţei sale.

Cele mai recente dezbateri din organizaţia mondială privind relaţiile dintre ONU şi organizaţiile regionale au evidenţiat faptul că acestea trebuie să fie fundamentate pe principiile complementarităţii şi sprijinului reciproc. Această temă reprezintă, de altfel, alături de reforma ONU, unul dintre obiectivele urmărite, cu prioritate, de România în cadrul organizaţiei.

Prin toate demersurile sale, inclusiv din perspectiva de membru al Uniunii Europene, România îşi concentrează, în mod constant, toate resursele politice şi diplomatice pentru reflectarea intereselor sale naţionale în procesul de modelare a evoluţiilor onusiene şi pentru consolidarea profilului său politic regional şi global.