Actualitatea misiunii

Romania a participat la Intalnirea la nivel inalt privind HIV/SIDA (New York, 9-11 iunie 2008)

New York, 12 iun /Misiunea Permanentă/ - Romania a fost reprezentata la Intalnirea la nivel inalt privind evaluarea progreselor realizate in implementarea Declaratiei de Angajamente si a Declaratiei Politice privind HIV/SIDA de o delegatie condusa de Dr. Mircea Manuc, secretar de stat in cadrul Ministerul Sanatatii Publice. Prof. univ. Mircea Ifrim, presedintele Comisiei pentru sanatate si familie din Camera Deputatilor si Dr. Dan Sabau, membru al Comisiei pentru invatamant, stiinta, tineret si sport a Senatului au fost de asemenea prezenti la intalniri si au participat la sesiunea de informare pentru parlamentari privind problematica HIV/SIDA organizata de Uniunea Inter-Parlamentara.

“Situatia epidemiologica din Romania a fost stabila in ultimii ani, fara schimbari majore in incidenta. Nivelul epidemic este scazut si nu exista niciun semn al vreunui focar printre grupurile vulnerabile, in ciuda factorilor comportamentali de risc identificati. Transmiterea intraspitaliceasca a infectiei a fost eliminata. In ansamblu, s-a inregistrat o crestere a numarului de persoane diagnosticate HIV pozitiv care solicita ajutor medical si terapie antiretrovirala », a declarat Dr. Mircea Manuc in raportul prezentat in cadrul sesiunii plenare.

Informatii suplimentare privind intalnirea la nivel inalt, sunt disponibile atat pe pagina web a Presedintelui celei de-a 62-a sesiuni a Adunarii Generale a ONU (http://www.un.org/ga/president/62/issues/HLMonHIV.shtml), cat si la adresa web a UN AIDS (http://www.unaids.org/).