Actualitatea misiunii

România și Statele Federate ale Microneziei au convenit stabilirea de relații diplomatice

La sediul Misiunii Permanente a Statelor Federate ale Microneziei pe lângă Organizația Națiunilor Unite din New York, a avut loc, la data de 05 Februarie 2019, ceremonia de semnare a comunicatului comun privind stabilirea de relații diplomatice între România și Statele Federate ale Microneziei, la nivel ambasadorial.

Documentul a fost semnat, din partea României, de Reprezentantul Permanent la ONU, ambasador Ion Jinga, iar din partea Statelor Federate ale Microneziei de Reprezentantul Permanent al Statelor Federate ale Microneziei la ONU, ambasador Jane J. Chigiyal.

Acest demers se înscrie în completarea acțiunilor diplomației române care vizează consolidarea relațiilor politice bilaterale cu statele insulare din regiunea Pacificului, urmărind în același timp, o mai bună valorificare a oportunităților de cooperare atât în plan bilateral cât și multilateral în cadrul Organizației Națiunilor Unite. De asemenea, demersul României are în vedere și importanța sporită acordată în prezent regiunii în cadrul politicii externe a Uniunii Europene.

Prin semnarea acordului privind stabilirea relațiilor diplomatice dintre România și Statele Federate ale Microneziei, numărul statelor cu care România întreține relații diplomatice a ajuns la 192, dintre care 190 sunt state membre ONU.