Actualitatea misiunii

Intervenția Reprezentantului Permanent al României la ONU în Consiliul de Securitate, pe tema “Apa, Pacea și Securitatea”

La 22 noiembrie 2016, președinția senegaleză a Consiliului de Securitate al ONU a organizat dezbaterea deschisă cu tema « Apa, Pacea și Securitatea », având drept obiectiv schimbul de bune practici în prevenirea conflictelor generate de accesul la resursele de apă, încurajarea statelor să coopereze la nivel regional pentru soluționarea diferendelor, evidențierea rolului Consiliului de Securitate în prevenirea și gestionarea conflictelor legate de apă.

In intervenția sa, Reprezentantul Permanent al României la ONU, ambasadorul Ion Jinga, a reliefat importanța asigurării securității resurselor de apă și a accesului populației la acestea: « Trăim într-o lume divizată, unde securitatea apei este garantată pentru mai puțin de jumătate din populația globului. Conform Forumului Economic Mondial, insecuritatea apei, efectele secetei și ale poluării, sunt percepute drept cele mai importante amenințări la adresa umanității în următorul deceniu. Apa este fundamentul dezvoltării durabile și al eradicării sărăciei, dar și catalizator de conflicte și cauză a unor dezastre naturale ».

Subliniind că apa reprezintă o resursă naturală limitată și care nu poate fi înlocuită, diplomatul român a atras atenția că mai mult de 1,7 miliarde de oameni trăiesc astăzi în bazine hidrografice unde consumul de apă depășește capacitatea de regenerare naturală, iar dacă această tendință va continua, până în anul 2025  două treimi din populația globului se va găsi în țări cu resurse insuficiente de apă.

« Circa 3,5 miliarde de persoane nu au asigurată securitatea apei, cele mai vulnerabile fiind țările sărace. Pentru numeroase state insulare în curs de dezvoltare, apa constituie o problemă de supraviețuire datorită creșterii nivelului oceanelor, în timp ce multe țări mai puțin dezvoltate sunt afectate de secetă sau de fenomene climatice extreme. Această situație impune revizuirea paradigmei bunei guvernări a apei. Problematica apei trebuie abordată într-o perspectivă plurisectorială și multidisciplinară, fiind legată, deopotrivă, de schimbările climatice, combaterea sărăciei, asigurarea hranei, sănătate și energia regenerabilă. »

Arătând că România susține dezvoltarea unor politici durabile privind gestionarea apei la nivel mondial, a menționat co-sponsorizarea de către țara noastră a rezoluției Adunării Generale a ONU intitulată « Decada internațională de acțiune. Apă pentru dezvoltare durabilă ».

A remarcat, totodată, că lipsa capacității instituționale de a gestiona cursurile de apă folosite în comun de mai multe țări poate conduce la destabilizarea relațiilor internaționale: « În unele părți ale lumii, există o lungă istorie a neîncrederii privind utilizarea resurselor comune de apă, între cele mai cunoscute exemple fiind fluviul Nil sau râurile din Iordania. Problema folosirii în comun a apei figurează și în acordurile de la Oslo, din 1993, privind pacea între Israel și Palestina. În același timp, deși protocoalele Convențiilor de la Geneva, din 1949, referitoare la dreptul internațional în domeniul umanitar, stipulează că resursele și infrastructura de apă nu pot fi atacate, apa este uneori folosită drept armă în conflicte, așa cum este cazul în războiul din Siria. Limitarea accesului populației civile la apă reprezintă o încălcare gravă a dreptului internațional umanitar și a drepturilor omului. »

Ambasadorul Ion Jinga s-a referit și la necesitatea comunicării și cooperării între statele care utlilizează aceleași cursuri de apă, precum și la rolul unor instrumente ONU în facilitarea negocierilor : « Absența securității apei într-o zonă a lumii poate afecta securitatea întregii planete, pentru că apa ignoră frontierele politice. Cooperarea bilaterală, medierea internațională, facilitarea, bunele oficii și dialogul promovate de ONU reprezintă, de aceea, cele mai eficiente metode de a preveni, gestiona și soluționa disputele legate de apă. Diplomația apei poate juca, de asemenea, un rol cheie, corelând negocierile pe teme de energie, infrastructură și agricultură, de problematica apei. Nu în ultimul rând, educația contribuie la pregătirea unei noi generații de lideri, sensibili la problematica protecției mediului și a resurselor de apă. »

Diplomatul român a dat ca exemplu de bune practici în materie de cooperare pentru gestionarea în comun a unui curs important de apă Strategia UE privind Regiunea Dunării, promovată de către România și Austria, care contribuie la dezvoltarea cooperării țărilor din bazinul dunărean în domenii precum transportul fluvial, securitatea energetică, societatea informațională, protecția mediului, educația, cultura, cercetarea, turismul, dezvoltarea rurală și competitivitatea.

A reliefat, de asemenea, expertiza oferită de țara noastră, în parteneriat cu ONU și OCDE, pentru pregătirea unor specialiști din țări est-europene, regiunea extinsă a Mării Negre și Asia Centrală, în domeniile furnizării apei potabile, reciclării apelor uzate, dimensiunea economică a politicilor privind apa și cadrul legal pentru managementul apei.